Numele cumparatorului nu a fost facut deocamdata public. "Discutiile au avut loc o luna jumatate, timp in care au fost foarte multe aspecte de pus la punct pentru a putea programa semnarea contractului.
Circa 800 de hectare de teren erau ipotecate pentru obtinerea unui credit. A trebuit rambursat creditul, eliberate ipotecile", explica Ovidiu Valeanu, partener in cadrul casei de avocatura Gilescu&Partenerii CHSH, care a intermediat tranzactia.
Din pretul preliminar, 58 milioane de coroane (7,8 mil. euro) vor fi platiti in numerar pana la finalizarea tranzactiei, pretul final putand fi ajustat pana la sfarsitul anului, in functie de datele contabile ale celor doua companii. La inceputul lunii noiembrie, FirstFarms a anuntat vanzarea unei suprafete de teren si a altor active, pretul estimat la acea perioada ajungand la circa 50 mil coroane daneze (6,7 mil. euro). In urma acestei tranzactii, FirstFarms va ramane cu 7,135 hectare de teren agricol.
Sursa: Ziarul Financiar